Magazin online vs. Magazin clasic

Făcând o comparație OBIECTIVĂ între un magazin online și un magazin tradițional la ce concluzie se poate ajunge?

 MAGAZIN CLASIC

Pentru a deschide un magazin clasic vei avea nevoie de:

  1. Un spațiu – Chiria pentru un astfel de spațiu, raportat la orașul în care vrei să deschizi un astfel de magazin este de minim 1.200 lei/lună și poate ajunge la peste 10.000 lei, evident, totul în funcție de populația acelui oraș, de puterea de cumpărare și de chirii;
  2. Echiparea spațiului – După ce ai închiriat spațiul respectiv, ai nevoie de rafturi, gondolă/gondole de expunere, stand expunere și/sau tot felul de sisteme de expunere a mărfurilor pe care tu le pui la vânzare. În această situație pentru echiparea magazinului vei avea nevoie de minim 4.500 lei;
  3. Angajare/angajări – Ai găsit spațiu, l-ai echipat, acum ai nevoie de un angajat. Și în această situație, spre nefericirea ta, înregistrezi o altă cheltuială. Această cheltuială se poate ridica la aproximativ 1.800 lei/lună. (mai mult sau mai puțin)

La aceste cheltuieli, adaugi în mod evident și cheltuielile cu înființarea firmei, casa de marcat și așa mai departe.

Avem: 1.200 lei (spațiu) + 4.500 lei (echiparea spațiului) = 5.700 lei
Nu am luat în calcul salariul pentru că această cheltuială este înregistrată la finalul primei luni de activitate..
Însă, în fiecare lună tu îți “asiguri” două cheltuieli: una cu spațiul și una cu salariul angajatului. Prin urmare, la finalul fiecărei luni trebuie să scoți din buzunar minim 3.500 lei.  (aici am inclus salariul brut și o variantă fantezistă reprezentată de cei 3.500 lei)

MAGAZIN ONLINE

Pentru a deschide un magazin online vei avea nevoie de:

  1. Un domeniu pentru viitorul website (.ro, .com, .net, .biz, .eu, .info – de preferat .ro);
  2. După achiziționarea domeniului ai nevoie de o agentie de web design care să se ocupe de realizarea website-ului tău (de design, de implementare, de conținutul text al website-ului, de crearea unei pagini de facebook, de crearea unui plan de postări pentru facebook, de campanii de promovare prin Google Adwords și prin Facebook, de punerea pe picioare a unei afaceri în adevăratul sens al cuvântului).

Atât domeniul cât și website-ul rămân ale tale, nemaifiind nevoie să achiți lunar chiria și salariul angajatului ca în cazul magazinului clasic.

Să recapitulăm…

  • Costurile pentru un MAGAZIN CLASIC sunt de minim 5.700 lei (pentru chiria/prima lună şi pentru echiparea spaţiului respectiv) + minim 3.500 lei/lună (în fiecare lună de activitate) pentru salariul persoanei angajate şi pentru chirie;
  • Costurile pentru un MAGAZIN ONLINE pot varia intre 3.000 lei si 6.000 lei (achziţie domeniu + realizare website).

Cel mai important aspect din această comparaţie este reprezentat de faptul că un MAGAZIN ONLINE se adresează tuturor persoanelor care utilizează internetul (aproximativ 11 milioane de români utilizează internetul). MAGAZINUL CLASIC se adresează STRICT populaţiei oraşului în care îşi desfăşoară activitatea.



Scroll Up